MENIU

Fanii lui Michael Jackson au asteptat cu nerăbdare să-i aducă un ultim omagiu megastarului

Foto: linternaute.fr

Michael Jackson, regele incontestat al muzicii pop, a fost omagiat public de o pleiadă de staruri, alături de sute de milioane de oameni din întreaga lume. Ceremonia a avut loc după funeraliile private.

Omagiul public a început la ora 10.00 (20.00, ora Romîniei) în sala Staples Center, din centrul Los Angeles-ului. A durat o oră şi jumătate, şi a fost transmisă în direct de sute de posturi de televiziune din întreaga lume.

Numeroase staruri i-au adus un omagiu lui Michael, printre care Mariah Carey, Stevie Wonder, Lionel Richie, Jennifer Hudson, Shaheen Jafargholi (câştigător al concursului Britain\'s Got Talent), Smokey Robinson şi Usher. De asemenea, au venit si Magic Johnson şi Kobe Bryant, Brooke Shields şi Berry Gordy, fondatorul label-ului Motowon, care l-a lansat pe Michael Jackson.

Peste 15.000 de fani au fost aşteptaţi la ceremonie

La ceremonie au asistat 11.000 de fani, iar alţi 6.500 au fost invitaţi să o urmărească pe un ecran gigantic în Nokia Theatre.

Poliţia din L.A a încercuit centrul oraşului şi le-a cerut fanilor fără bilet să nu vină la Staples Center.

Potrivit site-urilor specializate în show-biz, ca TMZ.com şi Access Hollywood, Michael Jackson va fi înmormântat într-un sicriu aurit, de 25.000 de dolari. Acest model, "Prometeic", a fost comandat societăţii care a făcut sicriul pentru James Brown, în 2006.

Cele două site-uri rivale de socializare, Facebook şi MySpace, au anunţat luni că membrii lor vor putea urmări ceremonia în direct. Unii deţinători de bilete încercau deja să le vândă pe internet - unele ajungând la 100.000 de dolari - dar site-urile Ebay şi Craigslist au anunţat luni că retrag ofertele.