Fanii dinamovişti au intrat pe teren să-şi bată favoriţii, la meciul cu FC Argeş! Partida a fost întreruptă pentru câteva minute
Scene incredibile la Piteşti, la meciul FC Argeş - Dinamo. Dezamăgiţi de ratarea campionatului, dar şi de evoluţia scorului, câţiva fani ai "câinilor" au rupt un gard de protecţie şi au pătruns pe gazon, pentru a le aplica o corecţie favoriţilor. Se pare că totul a pornit după ce Zicu a egalat la unu, însă nu s-a bucurat de reuşită!
Gestul capriciosului jucător dinamovist i-a întărâtat la culme pe fani, iar 10 dintre aceştia au pătruns pe gazon. Suporterii au apucat să-i certe pe mai mulţi jucători, iar Torje a fost scuipat.
După câteva zeci de secunde, fanii s-au retras de pe teren, în timp ce forţele de ordine au intervenit în forţă şi i-au evacuat pe suporterii dinamovişti. Persoanele care au intrat pe teren au fost amendate cu câte 100 de lei.
În acel moment, Dănciulescu a fost prins la înghesuială şi a primit câteva bastoane de la jandarmi, în timp ce încerca să-i apere pe suporteri pentru a nu fi reţinuţi de forţele de ordine.
Partida s-a reluat după câteva minute de întrerupere.