Fane Căpăţână vrea să fie cercetat în libertate
Tribunalul Bucureşti judecă, astăzi, recursul lui Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, la primul mandat de arestare preventivă emis, vineri, de Judecătoria Cornetu.
Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, a primit, vineri dimineaţa, mandat de arestare pentru 29 de zile, după ce Judecătoria Cornetu a admis propunerea de arestare preventivă făcută de procurori pe numele său.
Pe numele lui Ştefan Dinu şi al lui Gheorghe Ion au fost întocmite cinci dosare penale, cei doi fiind cercetaţi pentru punerea în circulaţie de monedă contrafăcută, înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale şi furt calificat, potrivit unui comunicat al Poliţiei.
Potrivit comunicatului, timp de aproximativ patru luni, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au făcut cercetări în acest caz.
Fane Căpăţână şi complicele său sunt suspectaţi că, în ultimele luni, au plasat mai multe bancnote falsificate şi că au folosit o legitimaţie falsă de poliţie, oprind în trafic, pe raza Judeţului Ilfov, mai multe maşini. Astfel, cei doi au înşelat şi au furat de la conducătorii auto peste 2.000 lei.
Poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiilor, o legitimaţie de poliţie falsă, un girofar şi un baston reflectorizant, asemănătoare cu cele folosite de poliţie, o armă cu aer comprimat, precum şi 4.900 de euro.
Fane Căpăţână a fost reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare, potrivit cărora complicele lui, Ion Gheorghe, zis Ramiro, este internat în spital în stare gravă.
Fane Căpăţână, a fost prins, după două percheziţii, una în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, şi una în Bucureşti. El fusese arestat, ultima dată, în 2005 şi a cerut să fie eliberat înainte de termen.
Totodată, Fane Căpăţână a primit, luni, un nou mandat de arestare pentru 30 de zile, într-un nou dosar penal pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, instrumentat de Poliţia Autostrăzi.