Familia Obama îţi aşteaptă rândul la vaccinul împotriva gripei porcine
"Vrem să fim vaccinaţi. Credem că este lucrul bun de făcut. Ne vom aştepta rândul, ca toată lumea, şi, când ni se va spune că a venit momentul, ne vom vaccina", a spus preşedintele SUA pentru CNN.
"Vrem să fim vaccinaţi. Credem că este lucrul bun de făcut. Ne vom aştepta rândul, ca toată lumea, şi, când ni se va spune că a venit momentul, ne vom vaccina", a spus el pentru CNN.
Autorităţile sanitare au dat marţi aprobarea pentru vaccin, ce va fi administrat începând din octombrie. Vaccinarea va fi facultativă, dar cinci grupuri vor avea prioritate: femeile însărcinate, persoanele în contact cu copiii, personalul medical, persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 24 de ani şi cele sub 65 de ani cu probleme de sănătate.
"După aceea, va veni rândul copiilor, deci Malia şi Sasha se vor încadra în această categorie", a spus Obama. "Cred că eu voi veni mult după aceea", a adăugat el.
Gripa porcină a provocat cel puţin 3.486 decese de la apariţia sa în martie, a anunţat vineri OMS.