MENIU

Fabio Cannavaro, depistat pozitiv după ce a fost înţepat de o viespe

Foto: tuttosport.com

Căpitanul naţionalei Italiei, Fabio Cannavaro, a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Fotbalistul şi clubul Juventus susţin că Comitetul Olimpic Naţional Italian (CONI) fusese informat în legătură cu faptul că fundaşul a fost nevoit să folosească un medicament pe bază de cortizon. Totuşi, el va fi audiat de un procuror antidoping.

Cel mai mare dintre fraţii Cannavaro a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat pe 20 august. Potrivit Gazzetta dello Sport, controlul a fost făcut la câteva zile după ce fundaşul trimisese o cerere de scutire către Federaţia Italiană de Fotbal, pentru că a recurs la un produs farmaceutic - un medicament antialergic pe bază de cortizon - în condiţii de urgenţă, după ce a fost înţepat de o viespte. La rândul său, FIGC a anunţat CONI.

Din dosar lipsea, însă, un document, iar jucătorul a fost supus unui control al cărui rezultat a fost pozitiv. CONI a întocmit o notă potrivit căreia cererea lui Cannavaro trebuia să fie însoţită şi de un certificat medical, însă se pare că aceasta nu a ajuns nici la clubul Juventus, nici la fotbalist.

Jucătorul va fi audiat, iar ulterior se va lua o decizie în cazul său.

Fabio Cannavaro a mai fost suspectat de dopaj în perioada în care evolua la Parma şi a fost filmat în timp ce i se făceau mai multe injecţii înaintea finalei Cupei UEFA, cu Olympique Marseille.