MENIU

Expoziţie de ouă de Paşte şi târg de Florii la Muzeul Ţăranului Român

Foto: muzeultaranuluiroman.ro

Expoziţia de ouă de Paşte şi Târgul de Florii, în care artizani populari vor prezenta meşteşuguri şi produse specifice sărbătorilor pascale, vor avea loc, în perioada 4 - 12 aprilie, la Muzeului Ţăranului Român din Capitală, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

În Sala Acvariu a muzeului au fost invitaţi membrii familiei bucovinene Zinici, care, în perioada 4-9 aprilie, între orele 10-18, le vor destăinui vizitatorilor tehnicile de încondeiere şi simbolistica ouălor de Paşte - soarele, spicul, coarnele berbecului, fierul plugului, furca, frunza de stejar, îmbinate întotdeauna cu simbolul crucii, în Bucovina. Accesu la expoziţie va fi gratuit.

La Târgul de Florii, programat în intervalul 10-12 aprilie, meşterii veniţi din toată ţara vor prezenta, spre vânzare, ouă încondeiate, icoane, blide, ibrice de alamă, împletituri şi tot felul de cusături, dar şi produse culinare tradiţionale precum cozonacii, pasca, mierea, acadelele şi nuga, turta dulce şi kurtos kolacs. Târgul va fi deschis între orele 10 şi 19, iar preţul unui bilet va fi de patru lei, excepţie făcând elevii, studenţii şi pensionarii, care vor plăti doar doi lei.

Sărbătorite de creştini cu o săptămână înainte de Paşte, Floriile semnifică ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim. Tot în religia creştină, Paştele marchează Învierea lui Iisus Cristos, la trei zile după crucificare, în Vinerea Mare.

Anul acesta, Paştele ortodox se sărbătoreşte pe 19 aprilie.