MENIU

EXCLUSIV MONEY.ro: Vânzarea palatelor, pentru sute de milioane de euro, ar rezolva din problemele financiare ale statului

Foto: sabin.ro
Casa Poporului este, însă, de departe, cea mai valoroasă clădire din patrimoniul statului

Palatul Victoria – până la 65 milioane euro. Clădirea Ministerului Transporturilor – 120 milioane euro, fără terenul aferent, iar cea a Ministerului Culturii – 18,5 milioane euro. Sunt trei dintre clădirile pe care statul le-ar putea vinde în sistem lease-back, respectiv evaluările acestor clădiri, conform unei analize MONEY.ro.

Casa Poporului este, însă, de departe, cea mai valoroasă clădire din patrimoniul statului, evaluată la până la două miliarde de euro. - VEZI VIDEO.


Necesitatea acoperirii deficitului bugetar, dar şi nevoia de lichidităţi ar putea aduce statul român în faţa unei soluţii mai puţin uzitate la nivel european: vânzarea în sistem lease-back a clădirilor din patrimoniu, ceea ce ar putea aduce pe termen scurt sute de milioane sau chiar miliarde de euro. Există investitori interesaţi de preluarea unor astfel de clădiri, care consideră că statul este chiriaşul ideal, însă analiştii spun că acest sistem s-ar putea dovedi prea scump.

Citeşte mai mult pe Money.ro.