Exclusiv MONEY.ro - Au mers mai bine în 2009 faţă de 2008: motocicletele şi jocurile de noroc
Motocicletele şi jocurile de noroc sunt singurele afaceri care au crescut anul acesta. Pe de altă parte, nici vânzările de mărfuri alimentare n-au dus-o foarte rău, acestea scăzând cu numai trei procente în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008. În schimb în comerţul cu maşini a lovit dezastrul.
Vânzările de motociclete şi cele ale sălilor de jocuri de noroc au fost în primul semestru cu 17,7%, respectiv 7,6% mai mari decât în prima jumătate a anului trecut, rezultă din datele Institutului Naţional de Statistică.
Vânzările de motociclete, scutere şi mopede au fost anul trecut 15.706 unităţi, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Grosul vânzărilor a fost reprezentat de scutere, iar dintre aceastea cele mai cumpărate au fost cele chinezeşti, aduse de Rich Motors. Liderul pieţei a vândut aproape 10.000 de bucăţi, fiind urmat la mare distanţă de constructorul francez Peugeot care a vândut peste 1.000 de scutere.
Dacă piaţa motocicletelor este abia la început, având în vedere baza redusă de vânzări de la care pleacă, al doilea campion şi ultimul la capitolul sold pozitiv pe 2009, piaţa jocurilor de noroc, pleacă de la o bază solidă. Mai precis, cifra de afaceri din domeniu pe anul trecut a fost de peste 1,25 miliarde de euro.