Ex-dinamovistul Florin Cernat: "Vreau ca Unirea Urziceni să ia titlul"
Florin Cernat a făcut o declaraţie surprinzătoare. Fost jucător la Dinamo, Cernat s-a declarat impresionat de evoluţia Unirii Urziceni şi a afirmat că-şi doreşte ca gruparea ialomiţeană să cucerească campionatul.
"Ce a făcut Urziceniul până acum e foarte mult. Când eram eu la Dinamo acum 9 ani, jucam amicaluri la Urziceni şi acum ei sunt aproape de titlu. Îmi doresc ca Unirea să termine pe primul loc", a spus Florin Cernat la GSP TV.
Mijlocaşul român Florin Cernat, care are în palmares o Cupă a României cu Dinamo Bucureşti, în sezonul 2000-2001, s-a întors recent la Dinamo Kiev, după ce i-a expirat împrumutul la gruparea croată Hajduk Split.