MENIU

Evan Lysacek, noul campion mondial la proba masculină de patinaj artistic - VEZI PROBA LIBERĂ

Foto: figureskatersonline.com

Americanul Evan Lysacek a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de patinaj artistic de la Los Angeles. Patrick Chan, din Canada, a terminat pe locul al doilea, în timp ce francezul Brian Joubert a primit medalia de bronz.

Lysacek a devenit campion mondial după ce în 2005 şi 2006 a terminat pe locul al treilea la mondiale.

"Energia nervoasă a fost foarte bună pentru mine, întrucât am transformat-o în seara aceasta în adrenalină. Am fost în formă şi m-am simţit puternic", a declarat patinatorul, care a câştigat un premiu de 45.000 de dolari.

Patinând superb pe "Rapsodia în albastru", americanul de 23 de ani, care se antrenează chiar în Los Angeles, a fost aplaudat şi ovat de o mulţime de 6.000 de oameni, aflată la Staples Center Arena.

Lysacek a fost al doilea după programul scurt, dar cu un program liber superb a reuşit să îl depăşească pe campionul mondial din 2007, Brian Joubert.

Joubert a pierdut titlul în urma unor greşeli din timpul programului liber, când nu a reuşit decât una din cvadruplele programate şi a căzut la sfârşit.

"Sunt foarte dezamăgit. Trebuie să învăţ din această înfrângere pentru anul olimpic", a declarat Joubert.

Chan, medaliatul cu argint, a câştigat primul său titlu internaţional în februarie anul acesta, cu cel mai bun punctaj al sezonului de 249.19. Este cel mai mare scor reuşit de vreun patinator anul acesta.

PROBA DE AUR A LUI EVAN LYSACEK