MENIU

Evaluarea tehnică a Millennium Business Center va fi realizată de un expert al Ministerului Dezvoltării

Foto: RTV

Evaluarea tehnică a clădirii de birouri Millennium Business Center va fi realizată de un expert atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), acesta urmând să se pronunţe asupra reluării activităţii parţiale sau totale în clădire, a anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii.

"Expertul tehnic va indica şi măsurile care trebuie luate, în regim de urgenţă, pentru punerea în siguranţă a clădirii, în condiţiile create, precum şi pentru evitarea producerii de accidente atât în interiorul, cât şi în exteriorul acesteia", se mai precizează în comunicatul inspectoratului. Ulterior, se va efectua o expertiză tehnică a întregii clădiri.

"Primele constatări ale controlului (...) stabilesc că incendiul a afectat faţadele clădirii precum şi o parte din încăperi pe înalţime de la etajul trei până la etajul 18", se arată în comunicatul ISC.

Incendiul de la clădirea Millennium Business Center, situată lângă Biserica Armenească din Capitală, a izbucnit cu puţin înainte de miezul nopţii din 26 spre 27 iunie şi a cuprins mai multe etaje ale clădirii, fiind stins de pompieri în jurul orei 2.30, după aproape trei ore de luptă cu flăcările.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, cauza probabilă a incendiului de la Millennium Business Center ar putea fi un scurtcircuit la unul dintre panourile publicitare montate pe exteriorul clădirii, produs din cauza ploii de vineri seară.

Clădirea în care a izbucnit incendiul, Millennium Business Center, situată lângă Biserica Armenească, la intersecţia străzii Armand Calinescu cu bulevardul Carol, este cotată drept cea mai înaltă construcţie pe structură de oţel din România. Millennium Business Center are peste 72 de metri înălţime, cu o structură compusă din patru subsoluri şi 18 etaje plus unul technic, având o suprafaţă totală construită de peste 25.000 de metri pătraţi şi este evaluată, potrivit datelor publicate în presă, între 30 şi 40 milioane de euro.

Clădirea a fost dată în folosinţă în toamna anului 2006. Construcţia clădirii s-a aflat în mijlocul unui scandal de presă, după ce reprezentanţii Bisericii Armenească au protestat în mod repetat, arătând că integritatea lăcaşului de cult era ameninţată de anvergura proiectului.