Europarlamentarul Cristian Preda a fost invitatul lui Ciprian Ranghel la Comentezi?
Cristian Preda, câştigător, pe lista PDL, al unui mandat de europarlamentar, şi fost consilier prezidenţial, a participati, în 30 iunie, la talk-show-ul online "Comentezi?", moderat de Ciprian Ranghel, redactor-şef adjunct al ziarului Cotidianul.
Europarlamentarul Preda va vorbi despre rolul său în Parlamentul European şi cum îşi vor corela deciziile toţi cei 33 de reprezentanţi ai României în interesul ţării, dar şi al tuturor europenilor.
Utilizatorii îi vor putea adresa întrebări lui Cristian Preda accesând adresa Cotidianul.ro/Videochat.
Autor al mai multor cărţi de doctrină politică, Cristian Preda a demisionat recent din funcţia de consilier prezidenţial şi reprezentant personal pentru Francofonie al preşedintelui Traian Băsescu, pe care ocupat-o în intervalul martie 2007 – iunie 2009, pentru a-şi putea exercita mandatul în Parlamentul European de la Bruxelles.
Anterior poziţiei de consilier, Preda a fost Secretar de stat şi, de asemenea, reprezentat personal al Preşedintelui României pe probleme de Francofonie (septembrie 2005 - februarie 2007).
Europarlamentarul Preda este posesor al unui doctorat în studii politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, din Paris, şi cea mai mare satisfacţie pe care a avut-o în funcţia de consilier prezidenţial a fost, conform propriilor declaraţii, încheierea Pactului Naţional pentru Educaţie.
Cristian Preda va dezbate azi, 30 iunie, începând cu ora 12:00, la talk-show-ul online "Comentezi?", misiunea şi responsabilităţile celor 33 de aleşi români care vor reprezenta la Bruxelles interesele statului şi a peste 500 de milioane de europeni.