MENIU

Europa se confruntă cu o recesiune mai gravă decât cea din SUA

Foto: shutterstock.com

Statele europene au intrat la începutul anului într-o recesiune mai severă decât cea care a cuprins Statele Unite, ceea ce a dus la apariţia unor tensiuni sociale, în contextul în care companiile concediază din ce în ce mai mulţi angajaţi, relatează AFP.

Produsul intern brut (PIB) al celor 16 state din zona euro a scăzut cu 2,5% în primul trimestru, o scădere fără precedent şi peste aşteptările analiştilor, potrivit datelor publicate de biroul de statistică al Uniunii Europene (UE), Eurostat.

Astfel, economia zonei euro s-a comprimat pentru al patrulea trimestru consecutiv, după ce PIB-ul scăzuse cu 0,2% atât în al doilea cât şi în al treilea trimestru din 2008 şi cu 1,6% în ultimele trei luni ale anului trecut.

Recesiunea care a cuprins statele europene este mai severă decât cea din Statele Unite, unde a izbucnit criza financiară, care a dus la cea mai puternică comprimare a economiei din 1945. PIB-ul Statelor Unite a scăzut cu 1,6% în primul trimestru, faţă de trimestrul precedent.

Pe piaţa europeană, recesiunea se traduce prin creşterea puternică a ratei şomajului, care, potrivit aşteptărilor Comisiei Europene, ar atinge 9,9% anul acesta şi 11% în 2010, cu 8,5 milioane de locuri de muncă mai puţin în UE.

De asemenea, şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a spus că se aşteaptă la "o criză socială în Europa", îndemnând companiile să evite concedierile în masă.
Mai multe articole despre:
SUA Europa angajaţi criză social concedieri recesiune