Eto'o ameninţă Barcelona cu tribunalul! Vezi aici de ce
Nu doar ex-steliştii solicită bani fostului club. Samuel Eto'o, atacantul transferat în această vară de Inter Milano, a solicitat clubului "blaugrana" suma de 3.000.000 de euro. În plus, camerunezul ameninţă gruparea lui Guardiola cu tribunalul.
După ce s-a despărţit în acestă vară de FC Barcelona, în condiţii nu prea amiabile, Eto'o vrea acum bani de la fosta sa echipă.
Motivul? O clauză în contractele semnate de cluburile spaniole şi aprobată de Federaţia iberică în care se specifică că 15 la sută din valoarea transferului intră în buzunarele jucătorului. Atacantul camerunez a fost transferat în această vară de Inter Milano, în schimbul lui Ibrahimovic plus o sumă de bani. Practic, valoarea transferului său este estimată la 20 de milioane de euro, iar cele 3 milioane ar reprezenta procentul cuvenit lui Eto'o.
Doar că Barcelona susţine că acest procent se aplică doar în cazul transferului între două grupări spaniole şi că, mai mult, echipa care ar trebui să-l plătească este chiar gruparea care-l transferă, în speţă Inter.
"Ne vom apăra interesele", a anunţat un oficial al Barcelonei.
Există însă un precedent. În februarie 2008, un tribunal spaniol a judecat un caz similar, iar Deportivo la Coruna a fost obligată să-i plătească lui Albert Luque, jucător transferat la Newcastle, suma de 2.1 milioane de euro. În august 2005, Luque se transferase de la Deportivo la gruparea engleză în schimbul sumei de 14 milioane de euro.
Presa spaniolă anunţă că va avea loc curând o rundă de negocieri între reprezentanţii celor două părţi, dar şi că sunt şanse mari ca afacerea să se încheie doar la tribunal.
Eto'o a câştigat două Ligi ale Campionilor cu Barcelona, în 2006 şi 2009.