MENIU

Enoriaşii Mănăstirii de la Maglavit s-au rugat pentru Gigi Becali

Foto: ggpht.com

Circa 150 de persoane din comuna doljeană Maglavit au participat, duminică, la slujba ţinută în Mănăstirea Maglavit, unde s-au rugat pentru Gigi Becali.

Finanţatorul Stelei a suportat o parte din cheltuielile de finisare a lucrărilor de construcţie a mănăstirii, suma investită ridicându-se la aproximativ două milioane de euro. Lăcaşul de cult a fost inaugurat cu mare fast pe 8 septembrie 2007, când Gigi Becali a asistat la slujba ţinută de ziua naşterii Maicii Domnului. Atunci, în jurul mânăstirii de la Maglavit, s-au adunat aproximativ 7.000 de oameni.

"Am aflat vestea tristă a arestării sale şi ne-am rugat pentru dumnealui, binefăcătorul nostru. Ne rugăm la Dumnezeu ca să le luminize minţile judecătorilor şi să îl elibereze luni pe domnul Becali", a spus stareţul mânăstirii de la Maglavit, Vladimir Dărîngă.

La slujba de duminică, enoriaşii mânăstirii au aprins câte o lumânare pentru Gigi Becali. "Noi avem toată credinţa că Gigi Becali nu este vinovat şi că i se va da drumul. El a făcut bine la toată lumea", este părerea uneia dintre femeile care au aprins lumânări  pentru Gigi Becali.
Gigi Becali s-a decis să ajute la construcţia mănăstirii de la Maglavit în primăvara anului 2006. Atunci, înainte de meciul Steaua-Betis Sevillia, finanţatorul Stelei a promis public faptul că va da bani pentru ridicare mănăstirii în cazul în care Steaua învinge Betis. Jucătorii stelişti au trecut de cei de la Betis Sevillia, iar Becali şi-a onorat promisiunea.

Mai multe articole despre:
Gigi Becali arestare slujbă Maglavit