Energie Cottbus vrea să-şi deszăpezească stadionul cu ajutorul suporterilor!
Vremea rea face ravagii şi în alte părţi ale continentului, însă, spre deosebire de ţara noastră, unde oficialii cluburilor au cerut deja amânarea campionatului, germanii au găsit o altă metodă pentru a lupta cu aceasta. Zăpada a acoperit masiv stadionul celor de la Energie Cottbus, iar gruparea germană şi-a chemat suporterii în ajutor!
Energie Cottbus, gruparea la care evoluează şi atacantul român Emil Jula joacă astăzi în Bundesliga, cu Werder Bremen, într-o partidă din etapa a 21-a.
Zăpada, care a căzut din abundenţă în ultima vreme în multe regiuni din Germania, le ridică mari probleme ogranizatorilor, aşa că aceştia au găsit o metodă inedită pentru a rezolva cât mai repede problema. Au cerut ajutorul propriiilor suporteri.
"Cottbus îi cheamă pe fani în ajutor. Două acţiuni de deszăpezire sunt prevăzute pentru zilele de vineri şi sâmbătă dimineaţă", se arată într-un comunicat al clubului german.
Energie Cottbus, ocupă locul 16 în campionat, cu numai 17 puncte, după 20 de etape, şi este clubul cu unul dintre cele mai mici bugete din Bundesliga.
Mai multe articole despre:
Energie Cottbus