Emil Hurezeanu: Megastar şi filozof
Dispariţia „pop iconului“ Michael Jackson, de imens, dar poate şi superficial succes emoţional, a pus în umbră, la sfârşitul lui iunie, plecarea dintre noi, cu discreţie şi certe pierderi morale, a marelui intelectual public Ralf Dahrendorf.
Hanseat şi liberal de stânga, Dahrendorf a fost unul dintre cei mai influenţi sociologi şi gânditori politici ai ultimului secol. Timp de şase ani a fost deputat local şi federal în Germania sfârşitului anilor ’60. După un stagiu de comisar european (numit de cancelarul Helmut Schmidt) a condus între 1974 şi 1984 London School of Economics. Alţi zece ani, între 1987 şi 1997, a fost prorectorul Universităţii Oxford şi decan la St. Anthony College. Regina Marii Britanii l-a înnobilat în 1993. Sir Ralf Baron of Clare Market in the City of Westminster a rămas până la moartea sa, la 80 de ani, membru al Camerei Lorzilor.
Viaţa acestui om s-a situat mereu între gândire şi acţiune.