Emil Constantinescu: PNL este mai convingător în opoziţie, decât la putere, subordonat PDL
Fostul şef al statului, Emil Constantinescu, a salutat opţiunea PNL pentru opoziţie, arătând că formaţiunea avea drept alternativă fie subordonarea faţă de partidul prezidenţial, fie pierderea electoratului fidel prin alianţa cu PSD.
Fostul preşedinte al României le-a transmis liberalilor, în discursul de la debutul Congresului extraordinar al PNL, că nu este de ajuns ca partidul să ajungă la putere, sfătuindu-i să devină partenerul privilegiat al elitelor din mediul cultural, universitar şi al societăţii civile. "Nu este de ajuns ca PNL să participe la guvernare, ci trebuie să deschidă un mare şantier de reflecţie şi dezbateri cu elitele", a precizat fostul preşedinte.
Constantinescu a adăugat că nemulţumirile faţă de actuala guvernare,
datorate incapacităţii acesteia de a gestiona criza, se pot tranforma
în anarhie, sau pot fi capitalizate de PNL, care are mai multe şanse de
afirmare din opoziţie. "Să evităm ca nemulţumirile să se transforme în
anarhie. PNL are mai multe şanse de afirmare dacă oferă soluţii mai
convingătoare în opoziţie. PNL este mai convingător în opoziţie decât
ar fi fost la guvernare, subordonat PDL", a apreciat fostul şef de stat.
Potrivit acestuia, liberalii au ales, după alegeri, soluţia elegantă a
opoziţiei, alternativele pe care le avea însemnând fie jignirea
electoratului fidel prin asocierea cu PSD, fie abdicarea în faţa
partidului prezidenţial. "PNL a ales soluţia elegantă a opoziţiei, care
demonstrează că partidul nu gândeşte de azi pe mâine, aliberalii nu
trebuie să renunţe la această abordare", a mai spus Constantinescu.
Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Graham Watson
şi preşedintele ELDR, Annemie Neyts-Uzttebroeck, au transmis la rândul
lor, liberalilor, mesaje înregistrate cu ocazia Congresului. Watson a
apreciat că, prin solicitarea unui ajutor financiar Uniunii
Europene, preşedintele Traian Băsescu pune în pericol toate realizările
Guvernului Tăriceanu, în timp ce liderul ELDR a transmis PNL că trebuie
să rămână unit după alegeri. Ea a lăudat guvernarea Tăriceanu şi şi-a
exprimat admiraţia pentru fostul premier, arătând că România a evoluat
în această perioadă.
Prim-vicepreşedintele Internaţionale Liberale, Hans van Baalen, a declarat că indiferent cine va câştiga alegerile interne din PNL, acela va deveni cu siguranţă preşedintele României.