MENIU

Emil Boc: Magistraţii, parlamentarii şi angajaţii MApN vor fi plătiţi ca orice salariat de la stat

Emil Boc: Sporurile antistres ale magistraţilor vor fi eliminate
Foto: europiata.ro

Guvernul vrea să elimine privilegiile obţinute de toate categoriile de bugetari care primesc salariu şi pensie în baza legilor speciale. Acesta este motivul pentru care, odată cu legea salarizării unice, magistraţii, parlamentarii şi cadrele MAPN vor fi plătiţi la fel ca orice alt salariat la stat.

Emil Boc a declarat, duminică seară, într-un interviu televizat, că nu acceptă ca în România să existe două categorii de salariaţi.

"Nu avem nevoie în România de 2 categorii de demnitari, unii mai şmecheri, cu legi speciale, şi alţii muritori de foame. Avem nevoie de o lege unică a salarizării şi de o lege unică a pensionării, iar sporurile antistres vor fi eliminate prin legea salarizarii unice", a precizat Boc.

Primul-ministru a declarat că majoritatea sporurilor din actuala legislaţie sunt "imorale", dar că problema se poate rezolva numai prin adoptarea Legii salarizării unice.

Premierul a menţionat că vor exista discuţii cu sindicatele pe tema acestui proiect de lege ce se doreşte finalizat până în mai.

"Proiectul va intra apoi în Parlament şi va rezolva o problemă importantă, astfel că nu vom mai avea o utilizare abuzivă a banului public. Nu vreau să blamez în bloc, însă fiecare să ia salariu pe măsura muncii sale", a declarat Boc.