MENIU

Emil Boc în Parlament: Guvernul Tăriceanu a cheltuit tot ce se putea cheltui şi economia României se află acum în criză. Vezi cele mai importante declaraţii ale premierului

Foto: transilvaniaexpress.ro
BOC: Criza trebuie să fie dieta care să pună capăt obezităţii statului

Premierul Emil Boc a declarat, în Parlament, că programul anticriză, adoptat odată cu bugetul de stat pe 2009, va fi completat cu măsuri precum reducerea numărului de taxe şi tarife, neimpozitarea profitului reinvestit sau stimularea investiţiilor prin acordarea de ajutoare de stat.

"Programul anticriză al Guvernului a fost generat de două realităţi: o realitate a crizei economice externe şi o realitate a situaţiei economice a României la sfârşitul anului 2008", a declarat premierul în cadrul dezbaterii organizate de Camera Deputaţilor la cererea grupului parlamentar liberal. În ceea ce priveşte situaţia economică a ţării de la finele anului trecut, Boc a precizat că, deşi a înregistrat în 2008 o creştere economică de 7,8%, deficitul bugetar a fost de 5,2%. El a spus că, în loc să profite de creşterea economică, guvernarea anterioară "a cheltuit tot ce se putea cheltui şi ne-a lăsat cu o datorie imensă ... guvernul Tăriceanu a risipit tot", a mai spus Emil Boc. 

"Fostul Guvern a lăsat cel mai mare deficit de după 1989 şi nu a fost în stare să absoarbă decât  6% din fondurile europene. Mai mult, banii din fondul naţional de dezvoltare au fost risipiţi de vechiul guvern Tăriceanu", a acuzat Emil Boc fosta guvernare.

 

Primul ministru a acuzat vechea guvernare şi de prejudicierea zonelor de export

"Din cauza guvernului Tăriceanu, economia României a pierdut o mare parte din zonele de export. Prin urmare, coaliţia PSD-PD-L a decis relansarea creditului pentru finanţarea economiei româneşti pentru a proteja populaţia de efectele crizei economice", a explicat Emil Boc măsurile anticriză ale guvernului.

 

Actualul premier al României a detaliat strategia Coaliţiei PSD-PD-L pentru a combate efectele crizei

Primul ministru a declarat că programul anticriză adoptat de Guvern va fi completat cu măsuri precum reducerea numărului de taxe şi tarife, neimpozitarea profitului reinvestit din al doilea trimestru al anului 2009 sau stimularea investiţiilor prin acordarea de ajutoare şi garanţii de stat.
"Criza care ne obligă astăzi la adevăruri neconvenabile şi măsuri decisive trebuie să fie baza modernizării statului. Această criză ne poate face, totuşi, un serviciu: ea trebuie să fie dieta care pune capăt obezităţii birocratice a statului. Criza va grăbi modernizarea. Rezultatele pe care le vom avea vor depinde în primul rând de noi. Reformele structurale nu ne sunt dictate de FMI, ele sunt necesare prentru că fostul guvern a scăpat complet aceste reforme, care ar fi fost mult mai uşor de aplicat în vremuri de creştere economică. Cu sau fără FMI, guvernul a început aceste reforme din primele zile ale mandatului, cu sau fără FMI, guvernul este decis să modernizeze România, mă refer la acele reforme structurale pe care acest guvern trebuie să le ducă până la capăt", a mai afirmat Emil Boc. 

 

Printre altele, şeful guvernului a detaliat şi sumele care au fost şi care vor fi investite în perioada următoare

"Principalul răspuns al guvernului la criză îl reprezintă investiţiile în infrastructură şi în reabilitarea termică a locuinţelor pentru reducerea facturilor la utilităţi. Mai mult, am deblocat exproprierile pentru lărgirea centurii Capitalei şi am făcut progrese notabile la construcţia centurii Ploieştiului. Am plătit deja datoriile firmelor de la autostrada Bucureşti-Ploieşti şi am semnat contractul de execuţie pentru centura Aradului", a explicat Emil Boc măsurile de relansare ale economiei.

"Avem alocate deja peste 800 de milioane de lei pentru drumuri şi 250 de milioane de lei au fost alocate pentru alimentarea cu apă a localităţilor cu probleme, Am modificat legea achiziţiilor publice şi am modificat şi taxa auto. În schimb am decis să păstrăm cota unică de impozitare, pentru că vrem ca această criză să nu fie decontata de cei cu venituri mici, de cei cu salarii mici", a spus şeful guvernului.

Şeful Executivului a explicat şi măsurile economice care vor aplana efectul crizei

"Vom accesa rapid fondurile rambursabile şi vom corela politicile fiscale cu politica monetară, pentru a stimula investiţiile prin acordarea de ajutoare de stat. Mai mult decât atât, guvernul îşi propune pentru aceşti ani o fiscalitate cât mai redusă, pentru că vom reduce din taxe şi tarife, iar salariile demnitarilor în 2009 sunt îngheţate.Vrem să prelungim acordarea ajutorului de şomaj cu trei luni, în 2009 şi avem în plan ca peste un milion de persoane să beneficieze de pensia socială minimă, care va fi instituită de la 1 aprilie", a mai spus Boc.

Mai multe articole despre:
guvern PSD Emil Boc FMI împrumut PD-L plan anticriză