MENIU

Emil Boc: Acordul privind Nabucco este un succes al României şi al lui Traian Băsescu, în egală măsură

Foto: heeloo.ro

Acordul interguvernamental cu privire la Nabucco este un succes al României şi, în egală măsură, un succes al politicii preşedintelui Traian Băsescu, care a susţinut în permanenţă proiectul, a declarat premierul Emil Boc, luni seară, la sosirea de la Ankara, unde a semnat Acordul privind gazoductul.

"Acordul interguvernamental cu privire la Nabucco este un succes al României şi, în egală măsură, un succes al politicii şefului statului, care a susţinut în permanenţă acest proiect, chiar în condiţiile în care existau critici atât în plan intern, cât şi extern, cu privire la posibilitatea realizării acestui proiect", a declarat Boc, la sosirea de la Ankara.

El a reamintit că, la Consiliul European din luna martie, UE a asigurat o finanţare de 200 de milioane de euro pentru proiectul Nabucco "şi prin intermediul poziţiei exprimate de România prin şeful statului".

România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Turcia au semnat, luni, la Ankara, Acordul interguvernamental pentru tranzitul gazoductului Nabucco, destinat să diminueze dependenţa UE de gazul rusesc. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a prezidat ceremonia de semnare a acordului, în prezenţa premierilor sau reprezentanţilor Austriei, Bulgariei, Ungariei şi României. Din partea României a participat premierul Emil Boc.
Mai multe articole despre:
Turcia Traian Băsescu Emil Boc Ankara Nabucco gazoduct