MENIU

Emil Boc a schimbat zilele probelor de la bacalaureat

Foto: NewsIn

Ministrul interimar al Educaţiei, Emil Boc, a anunţat calendarul probelor de verificare a competenţelor din cadrul bacalaureatului, acestea urmând să fie susţinute mai târziu decât la datele anunţate anterior de minister.

"Ar fi fost ideal ca aceste probe să fi putut fi susţinute şi în această toamnă, cum probabil se va întâmpla anul viitor. Acum, însă, pentru că s-a făcut trecerea la sistemul axat pe competenţe, este necesar un interval de timp pentru pregătirea modelelor de subiecte, pentru afişarea lor pe site şi pentru realizarea unor simulări, astfel încât copiii să ştie la ce să se aştepte. De aceea, am realizat un calendar puţin mai relaxat, pentru a avea acces la informaţie, pe de o parte, dar şi la o simulare, pe de altă parte", a explicat Boc.

Astfel, proba de verificare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română va fi susţinută în intervalul 15-17 februarie, în loc de 11-13 ianuarie, cum anunţase ministerul pe 30 septembrie.  "În cadrul acestei probe de evaluare care se va solda cu un certificat şi care va măsura competenţa de comunicare orală în limba română va urmări calitatea gramaticală, acea capacitate de a vorbi corect în limba română, calitatea stilistică, nivelul conţinutulu, precum şi comportamentul verbal şi nonverbal al elevului în actul de comunicare", a explicat ministrul interimar al Educaţiei.

După verificarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, va avea loc şi proba orală de limba maternă, pentru elevii care au învăţat în altă limbă decât româna, la un liceu specializat în acest sens.  Proba de verificare a competenţelor digitale va fi susţinută între 19 şi 29 aprilie, în loc de 18-19 ianuarie. Fiecare subiect de la această probă va cuprinde 25-30 de întrebări despre utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, sisteme de operare, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, prezentări, baze de date şi mijloace moderne de comunicare, respectiv internet. " Ceea ce vor avea de evaluat profesorii se va baza pe ceea ce elevii au studiat la Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor în clasa a IX-a şi a X-a", a precizat Boc.

Proba de verificare a competenţelor în limba modernă va fi susţinută în intervalul 31 mai - 4  iunie, în loc de 19-22 aprilie. Modelele de subiecte şi grilele de evaluare vor fi elaborate până pe 30 octombrie şi vor fi afişate pe site-ul ministerului.

"Aceste probe nu se finalizează cu o notă, ele se finalizează cu un calificativ, proba se consideră trecută indiferent de calificativul pe care îl obţii, numi că dacă nu ai dat această probă, nu poţi să ajungi la examenul final de la sfârşitul lunii iunie", a mai spus ministrul interimar al Educaţiei.

Probele scrise ale bacalaureatului vor avea loc în zilele de 28, 29, 30 iunie şi 2 iulie.

NOUL CALENDAR

15 - 17 februarie 2010 - Evaluarea competenţei lingvistice de comunicare orală în limba română     

19 - 29 aprilie - Evaluarea competenţelor digitale

31 mai - 4 iunie - Evaluarea competenşelor lingvistice într-o limbă modernă

28 iunie 2010 - Proba scrisă la limba şi literatura română

29 iunie - Proba scrisă la limba şi literatura maternă

30 iunie - Proba obligatorie a profilului

2 iulie - Proba la alegere a profilului şi specializării

4 iulie - Afişarea rezultatelor

6-7 iulie - Rezolvarea contestaţiilor

8 iulie - Rezultatele finale