Emil Boc:
"Fără intervenţia premierului sunt convins că aceste legi ar fi stat în sertarele parlamentului un număr buni de luni sau chiar de ani", aşa a explicat prim-ministrul Emil Boc motivul pentru care a ales să îşi asume răspunderea pe cele trei pachete de legi. Din punctul de vedere al lui Boc acesta este momentul deciziilor, iar criza "ne-a arătat foarte clar unde avem probleme în funcţionarea statului român şi că trebuie făcută reforma statului".
Emil Boc a spus că actualul sistem educaţional "clădit doar pe acumulare de cunoştinţe şi nu pe formare de competenţe nu mia poate rezista".
Profesorii sunt poziţionaţi în sistem acolo unde îşi poate permite România astăzi. În învăţământul preuniversitar creşterea salariilor în perioada de implementare a legii este de 78%, iar în învăţământul universitare este de 30%.