Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este tergiversată
Demnitarii străini îşi taie singuri veniturile în vreme de criză. Parlamentarii români nu vor în ruptul capului să renunţe la pensiile de mii de lei pe care singuri şi le-au votat. Tentativele timide de eliminare a privilegiilor zac prin sertarele Camerei Deputaţilor!
Statele Unite, Estonia, Ungaria, Irlanda, chiar şi Ucraina, sunt ţări ai căror conducători afişează cel puţin un bun simţ de faţadă. În vreme de criză au început să taie din lefurile proprii.
California a tăiat cu 18% salariile aleşilor locali
Preşedintele Estoniei şi-a redus cu 8% salariul, iar parlamentul cu 350 de milioane de euro bugetul.
Premierul Ungariei şi-a redus salariul la 1 euro/ lună.
Miniştrii, premierul şi preşedintele Irlandei şi-au tăiat 10% din lefuri.
Preşedintele, premierul şi parlamentarii ucrainieni şi-au redus veniturile la jumătate.
Politicienii autohtoni ar vrea şi nu prea să urmeze exemplul confraţilor europeni. Au iniţiat un proiect de eliminare a pensiilor speciale, care depăşesc 5.000 de lei pe lună. De luni de zile documentul zace prin sertare.
"Gândirea unei legi unitare a pensiilor, cred că în partea a doua a anului, în care tot ce înseamna sistemul de excepţie vor fi luate în considerare, inclusiv sistemul pensiilor parlamentare.", a declarat Mircea Geoană.
În mod normal, într-o ţară parlamentară şi regimul parlamentarilor ar putea fi de acea natură, dar noi nu suntem într-o ţară normală", a afirmat Crin Antonescu.
În prezent 571 de foşti parlamentari beneficiază de pensii speciale cuprinse între 2.600 şi 5.300 de lei. Cuantumul pensiei se calculează în funcţie de numărul de mandate: pentru trei mandate complete, pensia este de 80% din indemnizaţie, pentru 2 mandate 60% şi pentru 1 mandat pensia este de 40% din indemnizaţie.