Elevii din Bucureşti au participat la o paradă numai a lor
Asalt al tinerilor în Capitală! Zece mii de liceeni au mărşăluit din zona Sala Palatului până în Piaţa Constituţiei. Parada elevilor, organizată cu ocazia Zilelor Bucureştiului, a fost urmată de mai multe concerte.
Odată ajunşi la destinaţie, în Piaţa Constituţiei, liceeni au ascultat timp de mai bine de două ore muzica mai multor formaţii româneşti. Dacă unii dintre elevi s-au distrat ascultând muzică, alţii au ales să împartă flori şi mere.
Evenimentul a făcut parte din cadrul manifestărilor dedicate Zilelor
Bucureştiului, la aniversarea a 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului.