MENIU

Elena Udrea susţine că pe litoral controalele sunt o sursă de şpagă

Foto: RTV

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, în staţiunea Mamaia, că şpaga este unul dintre motivele pentru care controalele pe litoral sunt atât de dese şi a precizat că doreşte să schimbe modalitatea de verificare a agenţilor economici din domeniu.

"Toată lumea a controlat litoralul, pentru că e o sursă de şpagă să controlezi", a spus Udrea la Mamaia. În opinia sa, Ministerul Turismului ar trebui să aibă competenţe în controlul şi sancţionarea agenţilor economici de pe litoral, lucru care se încearcă implementat prin noua lege a turismului.

"Sunt foarte multe lucruri pe care le schimbăm în această nouă lege. Dorim să schimbăm şi competenţele Ministerului, în sensul în care, dacă eşti răspunzător de nivelul serviciilor, de standardele pe care le oferă cei care au activităţi în turism, atunci trebuie să ai şi pârghiile de a-i controla şi sancţiona. Astăzi, Ministerul Turismului are foarte puţine pârghii. Toată lumea face controale în turism şi de aceea serviciile sunt aşa cum sunt", a spus Udrea.

În opinia sa, ar trebui să existe un control unic, coordonat de Ministerul Turismului, la începutul sezonului estival. După acest control, verificarea agenţilor economici ar trebui să se facă numai la sesizările asumate ale beneficiarilor de servicii.

Hotelierii de pe litoral s-au plâns, în mai multe rânduri, pe parcursul sezonului estival, că sunt controlaţi excesiv de instituţiile statului.

Citeşte şi Deranjată de un autoturism care a intrat pe plajă, Elena Udrea a cerut să fie anunţată poliţia