MENIU

Elena Udrea: Ministerul Turismului a adus încasări la buget de 8 milioane de euro, iar România va primi 3 mere de aur pentru activitatea MT

Foto: rtv

"MT a avut campanii de promovare a litoralului şi a Bucovinei, campanii pentru care s-au cheltuit 380.000 de euro şi s-au încasat peste 8.000.000 de euro. Mai mult, am câştigat locul 2 la cel mai mare târg de turism din lume de la Berlin, iar România va primi trei mere de aur pentru performanţa noastră", a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea, în cadrul unei emisiuni online.

Elena Udrea a prezentat luni un bilanţ al realizărilor Ministerului Turismului, bilanţ în care a amintit de sumele cheltuite şi sumele încasate la bugetul statului.

"Campaniile duse de către Ministerul Turismului au adus României 8 milioane de euro, asta în contextul în care bugetul ministerului coordonat de mine deţine doar 0,06% din PIB", a afirmat Elena Udrea.

În toiul discuţiilor, Elena Udrea a profitat de ocazie şi a atacat din nou Partidul Social Democrat.

"Trebuie să se înţeleagă odată că eu nu aş putea cheltui 3 milioane de euro fără justificare, aşa cum se întâmplă de exemplu la PSD unde se cheltuie zeci de milioane pe publicitate la ministere coordonate de către social-democraţi", a acuzat Elena Udrea.

Recent, Elena Udrea a declarat pentru Realitatea TV că toate acţiunile Ministerului Turismului sunt legale.

"Tot ce am făcut la Ministerul Turismului a fost perfect legal. Eu nu am încălcat nici o Ordonanţă şi nici o lege. Contractele cu Eurosport şi CNN le-am făcut cu acordul autorităţilor avizate şi am făcut licitaţie potrivit normelor legale", a afirmat ministrul Turismului. VEZI DECLARAŢIA VIDEO AICI
Mai multe articole despre:
alegeri PSD Traian Băsescu Elena Udrea comisii PD-L