Elefanţii din Asia, ameninţaţi de comerţul cu fildeş din Vietnam
Elefanţii din Indochina sunt ameninţaţi de comerţul cu fildeş din Vietnam, unde lacunele legislative încurajează traficul, denunţă o organizaţie de control al comerţului cu specii sălbatice.
"Explozia preţurilor fildeşului ilegal din Vietnam pun în pericol puţinii elefanţi care supravieţuiesc în regiune", estimează grupul Traffic. Un kilogram de fildeş ajunge la aproximativ 1.100 de euro, fiind cel mai scump din lume.
Majoritatea fildeşului brut vine din Laos. Vietnamul şi Cambodgia sunt ţări secundare pentru aprovizionare.
În aceste trei ţări, elefanţii sălbatici, estimaţi la puţin mai mult de 6.200 de exemplare la sfârşitul anilor 80, mai erau doar în număr de 1.500, în anul 2000.
În Vietnam, unde pădurile s-au diminuat cu 50% în a doua parte a secolului 20, din cauza războaielor, explotărilor de lemn şi a transformării pădurilor în terenuri agricole, sunt mai puţin de 150 de elefanţi.
Cea mai mare problemă în această ţară este legislaţia care interzice comerţul cu fildeşul încă din 1992, dar îi lasă pe micii negustor să vândă stocurile dinainte de acea dată. Aceştia profită pentru a vinde stocuri abia procurate, potrivit Traffic.
În 2008, organizaţia a trecut în revistă 669 de puncte de vânzare din ţară. 11% din ele vindeau fildeş.
Traffic a recunoscut că a găsit mai puţine articole ca în 2001. Dar "fildeşul lucrat este din ce în ce mai des vândut prin intermediari sau prin internet", atrage atenţia Azrina Abdullah, liderul organizaţiei Traffic în Asia de Sud-Est.