Efectul "Gardianul": Jurământul de credinţă faţă de Boc, anulat
Premierul Emil Boc a modificat modelul angajamentului de loialitate pe care angajaţii Corpului de Control al Guvernului trebuie să-l semneze. Astfel, partea în care era specificat faptul că toţi angajaţii se obligă să comunice de îndată conducătorului ierarhic superior “orice activitate sau situaţie care ar putea afecta încrederea acordată de primul-ministru” a devenit “orice activitate, situaţie sau conflict de interese care ar putea afecta calitatea de membru al Corpului de Control al primului-ministru”. De asemenea, prevederea care obliga angajatul să acţioneze în întreaga sa activitate numai în interesul asigurării autorităţii neştirbite, prestigiului şi realizării prerogativelor primului-ministru, al legii, atribuţiilor şi competenţelor SGG-CCPM a fost eliminată. Şi la punctul care menţiona obligativitatea tuturor angajaţilor să respecte legislaţia în vigoare, Regulamentul de organizare şi funcţionare al SGG-CCPM şi normele emise în temeiul acestuia, precum şi orice dispoziţie a primului-ministru, a şefului Corpului de Control şi a ordonatorului principal a fost adaugată şi obligaţia de a respecta Constituţia.