Editorialiştii scriu despre soarta Guvernului şi înţelegerile politice
Majoritatea preferă să dezbată scandalurile izbucnite după alegerile prezidenţiale.
„Iz ză seim picceăr“ este editorialul semnat de Cristian Tudor Popescu în Gândul: \"Securitatea a învins încă o dată Partidul Comunist. E echitabil, dacă ne gândim că Ion Iliescu a avut două mandate şi Traian Băsescu are şi el două, Emil Constantinescu fiind un accident. Ura a învins frica. \"Comuniştii\" şi \"capitaliştii\" moguli au fost consideraţi mai periculoşi decât criza economică. Încă o dată, trebuie să constat că Mircea Geoană, nefiind inteligent, îşi permite şi luxul de a nu fi onest. Vorbind în termeni sportivi, el ar fi trebuit să fie conştient, în momentul exit-poll, că \"victoria\" i se datorează prea puţin lui însuşi. Dacă ar fi să-i numărăm pe românii care l-au votat pe Geoană pentru Geoană, nu aduna nici 30%, cât a luat în primul tur - a fost votat pentru PSD, pentru Crin Antonescu, în speranţa pomenilor de la stat şi, nu în ultimul rând, pentru că celălalt candidat era Traian Băsescu. O minimă conştiinţă ar fi trebuit să-l oprească de la ţopăială, îmbrăţişări, mâini fluturate pe sus şi prezentări de cravate chiar şi dacă ar fi câştigat în mod real. Asta nu ţine de politică, ţine de structura umană\".
Cătălin Hera scrie despre \"O friptură în sânge de la Băsescu\" în Evenimentul zilei: \"Băsescu ar trebui să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme într-un şef de stat responsabil şi conştient de faptul că jumătate dintre voturi i-au fost, totuşi, împotrivă. Învingătorul are întotdeauna dreptate, fiindcă el scrie istoria.De cele mai multe ori, însă, istoria nu reflectă adevărul, ci doar o percepţie a lui. Iar adevărul acestui scrutin, pe care e posibil să-l uităm pe drum, e mult mai nuanţat decât propoziţia „Băsescu a fost reconfirmat de popor\".
\"K.O. România!\" este editorialul semnat de Laurenţiu Ciocăzanu în Adevărul: \"N-a mai pomenit România de după Revoluţie aşa ceva: să închei ziua cu un preşedinte şi s-o începi pe următoarea cu un altul! Nu mai consum spaţiu pentru scena penibilă de duminică seara, ora 21.00, punct. Atunci, propulsat câştigător de trei din patru dintre exit-poll-uri, Mircea Geoană s-a repezit să-şi proclame victoria fără o minimă reţinere. Cu patru minute înainte, ceva mai rezervat, Traian Băsescu anunţase şi el că a dat marea lovitură. Meciul rezultatelor a continuat târziu în noapte, la sediile partidelor. Fiecare tabără îşi dădea sigur câştigător propriul candidat\".
În Cotidianul, Cornel Nistorescu scrie despre \"Surprizele zilei de 6 decembrie\": \"1. Handicapul enorm cu care Mircea Geoană a intrat în ziua alegerilor. El vine în primul rând de la dezbaterea ratată din seara zilei de joi. Mircea Geoană a fost dominat de Traian Băsescu, pus în dificultate şi dominat în toată discuţia despre economie şi vizita făcută lui Sorin Ovidiu Vântu. Dezbaterea de joi seară a schimbat opţiunea multor alegători şi a modificat hotărâtor scorul pentru votul de duminică. 2. Vizita la Sorin Ovidiu Vântu, neinspirată şi contracarată cu aprinderea obrajilor, l-a arătat pe Mircea Geoană mai vulnerabil decât era în raport cu mogulii. În ciuda faptului că era pregătit, că exersase deja momentul discuţiei despre vizita la Sorin Ovidiu Vântu, Mircea Geoană n-a putut respecta nici o indicaţie regizorală, fâstâcindu-se şi pierzând şirul logic şi tempoul discuţiei\".