MENIU

Ediţia a treia a Premiilor Gopo va avea loc pe 2 martie

Foto: tiff.ro

Premiile Gopo, ajunse la a treia ediţie, vor fi acordate anul acesta pe data de 2 martie. La secţiunea de lungmetraj sunt eligibile până în prezent, 12 pelicule, a precizat coordonatoarea proiectului, Oana Răsuceanu.

"Producţiile analizate de membrii juriului sunt împărţite în trei categorii: lungmetraj, scurtmetraj şi film documentar. Termenul de înscriere a peliculelor expiră pe data de 14 ianuarie", spune Răsuceanu.

Gala Premiilor Gopo, organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), premiază peliculele româneşti produse în România sau realizate în regim de coproducţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe ecranele din România în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2008 şi au fost difuzate cel puţin o săptămână în cinematografe. Scurtmetrajele trebuie să aibă o durată sub 60 de minute, iar documentarele trebuie să fi fost prezentate pe marile ecrane, reportajele de televiziune nefiind considerate eligibile.

Nominalizările vor fi anunţate pe 2 februarie, după vizionarea şi analizarea peliculelor eligibile de către juriul format din profesionişti în domeniu desemnaţi de APFR.

La ediţia din 2008 a Premiilor Gopo, cel mai bun film de lung metraj a fost desemnat "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", în vreme ce realizatorul acestuia, Cristian Mungiu, a fost desemnat cel mai bun regizor. Cea mai bună actriţă într-un rol principal a fost desemnată Anamaria Marinca, pentru rolul Otilia din "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Cristian Nemescu şi Tudor Voican au fost desemnaţi câştigători la categoria Cel mai bun scenariu, pentru "California Dreamin'", iar pentru prestaţia din acelaşi film, Răzvan Vasilescu a fost declarat cel mai bun actor într-un rol principal.

Premiile se acordă în memoria regizorului şi scenaristului Ion Popescu Gopo, primul român care a câştigat prestigiosul Palm D'Or al Festivalului de Film de la Cannes, în 1957, pentru scurtmetrajul de animaţie "Scurtă istorie".