Ecaterina Andronescu: Creşterile salariale prevăzute de lege vor fi cuprinse în proiectul de buget
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat în urma întâlnirii de marţi după-masă cu sindicalişti din învăţământ, că creşterile salariale prevăzute de legea în vigoare vor fi cuprinse în proiectul de buget pe anul 2009. Întâlnirea a avut loc după ce Guvernul a decis să analizeze în ce măsură pot creşte salariile cadrelor didactice.
Ecaterina Andronescu a afirmat însă că bugetul nu poate susţine creşterea cu 50% a salariilor profesorilor universitari. Argumentul nu i-a convins pe dascăli, care ameninţă cu proteste. Disputa se va acutiza sau se va rezolva numai după aprobarea bugetului.
"Urmează ca în zilele următoare să mergem cu proiectul de buget pe 2009 la Guvern, apoi ne vom întâlni din nou cu sindicatele", a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a mai precizat că vor fi create echipe care să realizeze criterii de evaluare a performanţelor profesorilor, începând ca din semestrul II să fie aplicate experimental. Criteriile vor fi folosite pentru evaluare pornind cu anul şcolar 2009-2010. Salarizarea cadrelor didactice va fi diferenţiată, în funcţie de performanţele acestora.
Ecaterina Andronescu a menţionat că Ministerul şi sindicatele nu au căzut de acord în legătura cu salariile profesorilor universitari. "Într-un an complicat financiar trebuie să ne gândim la o soluţie rezonabilă", a explicat ministrul.
"Încărcătura bugetară pentru creşterea salariilor este sub 0,2% din PIB, deci nu se pune problema să nu crească salariile profesorilor universitari", a declarat Răzvan Bobulescu, preşedinte Alma Mater.
Tot pe tema majorărilor salariale, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a precizat că, de fapt, majorările salariilor vor fi în jurul a 33 de procente, restul până la 50% fiind deja acordat de fostul guvern.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai sindicatelor se vor întâlni din nou, săptămâna viitoare, pentru a discuta despre contractul colectiv de muncă din sistem, dar şi despre ordonanţa de guvern prin care nu pot fi cumulate pensia şi salariul de la stat, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
Profesorii ar fi trebuit să primească salarii mai mari cu 50% de la 1 octombrie, după ce Parlamentul a votat în acest sens o lege iniţiată chiar de actualul ministru al Educaţiei.
30 septembrie 2008 - a fost ziua care a dus la declanşarea întregului scandal legat de majorarea salariilor profesorilor
Atunci, deputaţii au votat în unanimitate, legea care prevedea lefuri mai mari cu 50% pentru dăscăli şi cu peste 70% pentru profesorii universitari. Legea a fost atacată însă de către Guvern prin două ordonanţe de urgenţă, una fiind declarată neconstituţională. Ultima a fost emisă chiar în momentul în care sindicaliştii protestau, nemulţumiţi de intervenţia guvernului. Scandalul izbucnit în jurul legii l-a lăsat şi pe Cristian Adomniţei fără fotoliul de la Ministerul Educaţiei. În campania electorală atât PD-L, cât şi PSD şi-au asumat aplicarea majorării salariilor. Un susţinător înfocat al aplicării legii a fost şi Ecaterina Andronescu.
"Nu exludem niciun demers constituţional pentru a obliga Guvernul să aplice legea. Cerem Guvernului să aplice legea pentru că nu face o favoare profesorilor ci o dreptate pentru tot sistemul de învăţământ", a declarat Ecaterina Andronescu.
După instalarea la ministerul Educaţiei, entuziasmul punerii în aplicare a legii s-a mai domolit, însă.
"Este o lege de care nu vreau să mă
dezic, dar precizez salarizarea profesorilor din învăţământul
preuniversitar nu mai e de 50%, pentru că au fost făcute deja nişte
măriri", a spus ministrul Educaţiei.
Dacă sindicatele şi ministerul se vor înţelege asupra unei creşteri a lefurilor cu 33 de procente, un profesor debutant ar urma să primească cu 260 de lei mai mult la salariu, adică în total 1.050 de lei. 600 de lei în plus vor primii profesorii care au o vechime de peste 40 de ani. De majorarea de 33% ar urma să beneficieze şi lectorii, preparatorii şi asistenţii universitari.
Mai mulţi bani vor primi însă profesorii universitari. Cei care au o vechime de peste 40 de ani ar urma să încaseze lunar peste 6 mii de lei. Ultima majorare a salariilor profesorilor a fost făcută de Guvernul Tăriceanu la 1 octombrie, când mărirea a fost de 9%.