Ecaterina Andronescu a găsit vinovaţii pentru scandalul tezei unice la limba română
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, îi consideră vinovaţi pentru greşeala strecurată în subiectele tezei unice la limba şi literatura română pe doi angajaţi ai Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care, în opinia sa, trebuie înlocuiţi din funcţie.
"La nivelul ministerului, s-a constituit o comisie de disciplină care să analizeze cum s-au achitat de atribuţii cei doi. Personal, consider că pentru cele două persoane nu mai este loc în cadrul Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare", a spus Andronescu.
Unul dintre subiectele la teza la română pentru elevii claselor a VIII-a, de joi, 7 mai, a fost analiza unui text din ''Triumful talentului'' de Ion Luca Caragiale, schiţă bazată pe două personaje cu nume similare Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu. Cei doi sunt confundaţi în urma unui examen la caligrafie, creîndu-se, în acest fel, o situaţie hilară. Cele două nume au fost confundate, însă, şi de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiţă a apărut, din greşeală, în locul lui Niţă.
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP) a anunţat, joi seara, că tezele care conţin numele lui Ghiţă Niţescu în locul lui Niţă Ghiţescu, personajele confundate de cei care au redactat subiectele tezei unice la limba şi literatura română, nu vor fi anulate.