E-România, varianta beta. Duminică seara, la După Bloguri
România nu e prea tare în online. Şi nici netul nu e prea puternic printre urmaşii lui Ştefan, Mihai şi ai celorlalţi voievozi. Cum facem să-i prindem din urma pe-ăia din Vest, care au ieşit mai repede din peşteri? Cât de realist e concepul e-România şi ce şanse avem să ajungem în 50 de ani la nivelul ţărilor civilizate?
Au încercat nişte răspunsuri doi antreprenori conaţionali de succes, care au înţeles cum merg afacerile cu IT-ul, şi un deputat care a condus Comisia pentru Tehnologia Informaţiei din Cameră, în Parlamentul unde încă se votează prin ridicarea mâinii. Şi pentru că se întâmplă "pe sticlă", e nevoie de un prezentator – Teo şi de o emisiune – După Bloguri. Duminică noaptea, de la 00:30, la Realitatatea TV.
Cei trei bloggeri introduşi mai sus, care au venit la show-ul lui Teo, sunt Radu Georgescu, Sergiu Biriş şi Varujan Pambuccian. Adică programatorul care a făcut antivirusul RAV şi apoi l-a vândut Microsoft, iniţiatorul youtube-ului românesc Trilulilu, şi un politician care s-a trezit să-şi facă blog în afara campaniei electorale.
Ca orice emisiune care se respectă, După Bloguri a avut şi o parte a doua. În care toată lumea a fost verde. S-a vorbit despre ecologie pe blog, militanţi pe net şi responsabilizarea socială a poporului mâncător de mici la iarbă verde.
Invitaţii lui Teo la drum de seară au fost Radu Sintia şi Andi Tutescu – făuritorii ecosapiens.ro, PR-istul Dragos Dehelean – de la dragosdehelean.ro şi Liana Buzea, preşedintele fundaţiei EcoAsist, care adună camioane cu gunoaie de pe munţi şi o face cu plăcere.
Tot ceea ce televizorul nu poate arăta se vede pe DupaBloguri.ro, website-ul emisiunii care găzduieste 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, posturi obraznice, topuri cu bloggeri şi despre bloguri, dezbateri, momente din culise, cele mai tari faze de pe net în rubrica Link’n\'roll şi multe alte suprize.
"După Bloguri" este un proiect cross-media online-tv lansat de Realitatea TV, prezentat de Teo din trupa "Deko" şi transmis în fiecare duminică de la ora 00:30, cu sprijinul editorial al site-ului DupaBloguri.ro, parte din F5 – divizia de web a grupului Realitatea-Caţavencu.
Show-ul „După Bloguri” este produs de casa Indie Studio, iar coloana sonoră a emisiunii este semnată de Ca$$a Loco.