E. Boc: Spiritul celor 322 nu a murit încă în România
Spritul celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea preşedintelui în 2007 nu a murit încă, spune preşedintele PD-L, Emil Boc. De asemenea, România nu ar mai fi fost datoare şi nu se afla în prăpastie, dacă vechea guvernare nu ar fi încălcat regulile democraţiei. Declaraţiile au fost făcute la Craiova, în cadrul ceremoniei de lansare a candidaţilor PDL pentru Parlamentul European.
Liderul democrat-liberal a declarat că cei 322 de parlamentari au întors spatele românilor, deşi au ajuns în Parlamentul tocmai prin votul cetăţenilor. În discursul său, Emil Boc le-a readus aminte democrat-liberalilor de cei 322 de parlamentari care, în aprilie 2007, au votat în favoarea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, afirmând că "spritul celor 322 nu a murit încă" şi că aceştia "au pervertit funcţionarea democraţiei".
"Spiritul celor 322 încă nu a murit în această ţară şi amintiţi-vă cât rău au făcut cei 322 României, au pervertit funcţionarea democraţiei în condiţiile în care poporul a spus cu 75% nu propunerii celor 322", a declarat liderul PD-L, Emil Boc, la Craiova cu ocazia lansării candidaţilor democrat liberali pentru alegerile europarlamentare.
Preşedintele PD-L nu a ratat ocazia de a ataca din nou vechea guvernare, acuzând fostul Executiv că nu a ştiu să gestioneze corect bugetul ţării. "O guvernare minoritară, o guvernare netrasparentă care ne-a dus pe marginea prăpastiei, ne-a cheltuit toţi banii ţării, ne-a cheltuit banii din privatizare, ne-a lasat cu un deficit bugetar de 4.5%, ne-au pus bani deoparte în vremuri bune pentru vremuri mai grele", a spus Emil Boc.