MENIU

Durerile de gât pun în pericol revenirea lui Schumi

Foto: flickr.ro

Septuplul campion de Formula 1 a rămas cu sechele după un accident de motocicletă petrecut în urmă cu şase luni. Schumacher resimte încă dureri la gât, iar medicii vor fi cei care vor stabili dacă va urca în monopost la Valencia.

Imediat ce a fost făcut anunţul oficial că Michael Schumacher se va întoarce în Formula 1, miercurea trecută, pilotul german şi-a început antrenamentele.

Septuplul campion mondial a dat jos câteva kilograme şi a lucrat intens la condiţia fizică, însă pregătirile pentru reîntoarcerea pe pistă nu decurg aşa cum trebuie, din cauza unei răni la gât, pe care germanul a căpătat-o în urma unui accident de motocicletă, acum o jumătate de an, în Spania.

"Am slăbit deja trei kilograme, chiar dacă mai important acum este să-mi consolidez masa musculară. Pregătirea merge aproape bine, fiindcă trebuie să recunosc că încă mă mai deranjează gâtul", a scris campionul pe site-ul său. Mai mult, Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al lui Schumacher a declarat pentru postul de televiziune ZDF: "Nu este încă sigur că gâtul său va rezista şi că Schumi va reveni. Participarea sa la cursa de la Valencia depinde de investigaţiile medicale".

Pilotul va efectua săptămâna viitoare mai multe analize, care vor stabili dacă este sau nu capabil să-l înlocuiască pe Felipe Massa, în monopostul Ferrari.