După ploi şi frig, caniculă! Un nou val de căldură va lovi România - VEZI PROGNOZA METEO
Vara nu se dă bătută cu una cu două! Chiar dacă primele semne ale toamnei le resimţim în aceste zile, după mijlocul săptămânii, românii se pot aştepta la temperaturi apropiate de pragul canicular.
Luni, dincolo de Carpaţi soarele a redevenit stăpân pe cer, iar în Capitală, vremea s-a îndreptat.
De astăzi însă ploile revin cu tot cu descărcări electrice şi vânt în rafale, iar maximele sunt în general sub 25 de grade în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan. În restul ţării însă, vremea se anunţă frumoasă, cu cer mai mult senin şi maxime care nu urcă mai mult de 27-28 de grade. Şi bucureştenii se bucură de o zi frmoasă şi fără excese termice, temperatura la amiază indicând o valoare tot de 26 de grade.
De joi vremea începe din nou să se încălzească şi ploile se răresc. Dinspre vest, masa de aer cald va readuce vara spre finalul acestei săptămâni. O nouă pulsaţie fierbinte, cu maxime ce pot din nou atinge pragul caniculei, va readuce valorile de care speram să fi scăpat. O vară, aşadar, care nu cedează uşor locul toamnei.