MENIU

Dumitru Dragomir: Suntem într-o mare nenorocire, deoarece ANAF vrea să ne jefuiască! Putem amâna începerea campionatului până în primăvară

Foto: NewsIn

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat luni, că începerea sezonului 2009-2010 ar putea fi amânată dacă cei de la ANAF nu vor renunţa la proiectul sportului, potrivit gsp.ro.

"Anul acesta va fi o revoluţie în sportul românesc. Suntem într-o mare nenorocire, deoarece ANAF încearcă să ne jefuiască. Cum să plătească jucătorii acelaşi TVA ca întreprinderile? Noi anunţăm că nu vom începe acest campionat dacă nu se vor respecta regulile ţării, din punct de vedere financiar. Vor să asocieze sportivul cu întreprinderile mici şi mijlocii. Suntem singurii de pe faţa pământului care plătim TVA-ul când pleacă un jucător în străinătate. E incredibil. Dacă nu primim din partea oficialităţilor un răspuns în ceea ce priveşte ANAF şi Fiscul, vom întîrzia începerea campionatului până în primăvară. O să anunţăm FIFA, UEFA, pe toată lumea. Vor să se pricopseasacă pe spinarea sportului", a declarat Dumitru Dragomir la finalul Adunării Generale.

Oficialul LPF susţine că sezonul fotbalistic se poate amâna chiar până la primăvară, deoarece taxele pe care cluburile le vor plăti către stat ar putea creşte de patru ori. "În aceste vremuri de criză ei vor să se îmbogăţească de pe spinarea noastră. Vor să ne aducă de la 16 la sută la 68 la sută. Vor să asocieze sportivii cu întreprinderile. Am făcut şi vom face toate demersurile legale, dar dacă nu primim niciun răspuns din partea autorităţilor putem amâna campionatul chiar şi până în primăvară", a încheiat Dragomir.

Sezonul 2009-2010 al Ligii I este programat să înceapă la 1 august.
Mai multe articole despre:
Liga I program Dumitru Dragomir ANAF Fisc