Dubaiul a zdruncinat pieţele internaţionale
Emiratul, lovit din plin de criza financiară după ani de boom economic, a anunţat marţi că vrea să ceară creditorilor grupului Dubai World, cel mai mare şi cel mai îndatorat, ce controlează grupul imobiliar Nakheel, să amâne cu şase luni plata datoriei ajunsă la scadenţă.
Dubaiul a zdruncinat joi pieţele financiare internaţionale şi a provocat o scădere masivă a obligaţiunior islamice, după ce a anunţat că este în incapacitate de a refinanţa la timp o parte din datorii, relatează AFP.
Anunţul a afectat pieţele financiare din Asia, unde obligaţiunile islamice au scăzut cu 15%, şi, parţial, bursa din Paris.
\"Dubai World intenţionează să ceară celor care au de colectat creanţe de la grup şi de la compania Nakheel să amâne cel puţin până pe 30 mai 2010 plata datoriei ce au ajuns la scadenţă\", a anunţat într-un comunicat Fondul de susţinere financiară din Dubai. Nakheel trebuie să plătească în decembrie datorii de circa 3,5 miliarde dolari, sub forma unor obligaţiuni islamice.
În urma problemelor financiare, agenţia de evaluare financiară Moody\'s a retrogradat joi şase companii guvernamentale importante din Dubai.
Moody\'s a coborât de la \'A3\' la \'Baa2\' ratingul DP World, din cadrul Dubai World, şi ratingul companiei naţionale de electricitate şi apă (Dubai Electricity and Water Authority), şi de la \'Ba2\' la \'Baa1\' ratingul grupului imobiliar Emaar Properties. .
\"O reeşalonare a datoriei arată că guvernul este gata să permită unei firme ce se află sub controlul său să nu-şi onoreze obligaţiile\", consideră agenţia.
Standard and Poor\'s a retrogradat, de asemenea, cinci companii din Dubai, printre care DP World şi Emaar Properties, estimând că decizia de miercuri reprezintă \"eşecul guvernului din Dubai de a oferi susţinerea financiară potrivită\" unei companii de maximă importanţă.
Anunţul guvernamental a venit după ce Bursa din Dubai a fost închisă pentru sărbătoarea musulmană Aid al-Adha. Valoarea obligaţiunilor emise de Nakheel în 2009 a scăzut, de altfel, cu 27%, potrivit băncii de investiţii EFG-Hermes.
Datoria totală a Dubaiului a fost estimată la 80 miliarde dolari în 2008, dintre care 70 miliarde dolari reprezintă datoriile companiilor publice. Datoria înregistrată de Dubai World este cea mai mare, însumând 59 miliarde dolari.
\"Piaţa se obişnuise cu ideea datoriei Dubaiului şi se aştepta la o achitare a datoriilor Nakheel în decembrie 2009\", a declarat pentru AFP Monica Malik, economist în cadrul EFG-Hermes.
\"Obligaţiunile emise de Dubai pentru 2010-2011 sunt deja importante\", a subliniat aceasta. Dubaiul trebuie să achite datorii de 13 miliarde dolari în 2010 şi de 19,5 miliarde în 2011.
Paradoxal, anunţul făcut de Dubai a urmat unei emisiuni reuşite de titluri de stat, în valoare de 5 miliarde dolari, ce au fost subscrise în totalitate de două bănci din Abu Dhabi.