MENIU

Dragomir: "E un blestem cu Dinamo, iar au greşit arbitrii împotriva lor"

Foto: NewsIn

Dumitru Dragomir consideră că Dinamo a fost din nou dezavantajată de arbitrii, la partida de la Iaşi, fel cum s-a întâmplat la ultimele partide ale grupării din Ştefan cel Mare în Liga I. Deşi Dinamo s-a impus până la urmă la Iaşi, scor 3-1, golul egalizator al moldovenilor, reuşit de Ignatov, a fost neregulamentar, susţine oficialul LPF.

"Este un blestem cu Dinamo. Iar au gresit arbitrii impotriva lor. Din ultimele sapte meciuri, cinci au fost cu greseli impotriva lor. Eu spun cu toata raspunderea ca daca eram tusier, ridicam fanionul la golul Iasiului. Jucatorul care se afla in spatele liniei de aparatori era pe directia sutului. El s-a ferit ca sa intre mingea in poarta", a declarat Dumitru Dragomir, la Sport Total FM.

Dinamo a învins, duminică, în deplasare, pe Poli Iaşi, scor 3-1, golurile bucureştenilor fiind înscrise de cei doi jucători care au evoluat în trecut şi pentru echipa din Copou, Andrei şi Adrian Cristea. În minutul 29, Poli Iaşi a egalat la unu în urma unui corner de pe partea dreaptă, când Ignatov a preluat mingea respinsă de dinamovişti şi a înscris cu un şut de la 17 metri, reuşita fiind validată, deşi pe traiectorie se afla un jucător al gazdelor.
Mai multe articole despre:
Dinamo Dumitru Dragomir arbitri Politehnica Iaşi