Dragnea: Apelul lui Băsescu este o invitaţie la a închide ochii
Traian Băsescu face apel la calm \"după ce domnii Blaga şi Videanu l-au asigurat că se vor şterge urmele\" fraudării alegerilor, a spus secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă. Afirmaţia a fost făcută la scurt timp după ce PSD a depus la Curtea Constituţională dovezile privind presupusele fraude comise în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
\"Acum după ce domnii Blaga şi Videanu l-au asigurat că se vor şterge urmele, domnul Traian Băsescu încearcă să pară calm. Calmul şi reconcilierea sunt o formă de a masca fraudele în aceste zile, apelul la reconciliere este o invitaţie la a închide ochii, de a pune batista pe ţambal\", a afirmat Liviu Dragnea, completând că \"reconcilierea trebuie clădită pe adevar, şi nu pe minciună\".
În opinia secretarului general al PSD, întâlnirea dintre Blaga, Videanu şi Berceanu de la MAI \"dovedeşte că de fapt s-au întâlnit să stabilească procedurile prin care instituţiiile statului, care au fost folosite să fraudeze alegerile, sunt acum folosite să şteargă urmele\".
Dragnea a mai precizat că PSD respectă legea şi \"nu are nevoie de permisiunea lui Traian Băsescu\" pentru contestarea rezultatelor BEC. \"Vom continua demersurile de deconspirarea a cele mai grave fraude electorale de după 1989. Frauda a fost organizată la nivel naţional\", a mai spus Dragnea.
Social-democratul a răspuns şi la criticile preşedintelui privind neîncrederea asupra votului românilor din diaspora. \"Nu avem o problemă cu românii din diaspora, avem o problemă cu cei care au furat voturi şi care după dovezile pe care le avem sunt apropiaţi de preşedintele Traian Băsescu\", a acuzat Dragnea.
Într-o declaraţia de presă de miercuri de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu i-a criticat pe cei care au pus semnul întrebării asupra votului românilor din diaspora. \"Aş face un apel special la cei care, înfierbântaţi de disputa politică, aruncă un semn de întrebare spre diaspora. Le datorează că în ultimii ani cu banii trimişi acasă, 5-6 miliarde de euro pe an, au acoperit deficitul de cont curent apărut pentru că noi am cheltuit aici mai mult decât aveam. Este incorect să aruncăm urme de îndoială asupra lor\", a subliniat preşedintele.