MENIU

Dozele pentru vaccinarea copiilor vor fi cumpărate de la GlaxoSmithKline

Foto: highlighthealth.com

Cele 500.000 de doze pentru vaccinare copiilor între 6 luni şi 6 ani vor fi cumpărate de la producătorul GlaxoSmithKline, la preţul de 4,5 euro bucata, fără TVA, a anunţat vineri Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"Astăzi s-a semnat memorandumul pentru cumpărarea acestor doze din străinătate, la preţul standard de comercializare, precum şi pentru dublarea fondurilor destinate producţiei de doze de către Institutul Cantacuzino", a mai spus Streinu-Cercel.

Potrivit secretatului de stat, vaccinul produs de Cantacuzino respectă standardele internaţionale şi este similar, din punct de vedere al reacţiilor adverse, cu cel împotriva gripei sezoniere. Streinu-Cercel a mai precizat că vaccinul produs în România nu acoperă şi categoria de risc reprezentată de copiii între 6 luni şi 6 ani.

Campania naţională de vaccinare a populaţiei va începe pe 26 noiembrie. Primii vor fi vaccinaţi elevii, studenţii şi personalul medical.
Mai multe articole despre:
copii vaccin gripa Adrian Streinu-Cercel doze AH1N1