MENIU

Două treimi dintre cuplurile care nu pot avea copii sunt afectate de infertilitatea bărbatului

Foto: sxc.hu

Două treimi dintre cuplurile care nu pot avea copii sunt afectate de infertilitatea bărbatului, iar unul din zece bărbaţi români suferă de disfuncţie erectilă, potrivit datelor despre afecţiunile urologice prezentate, miercuri, de dr. Ioanel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie.

"În cazul unui cuplu care nu poate avea copii, primul lucru ce trebuie făcut este o spermogramă, iar apoi, dacă aceasta e normală, trebuie consultată femeia, pentru a stabili dacă ea este cea infertilă. Din zece cupluri care nu poate avea copii, în şase cazuri bărbatul este cel infertil", a precizat Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie în deschiderea celui de-al XXV-lea Congres al Asociaţiei Române de Urologie ROMURO.

Potrivit lui Sinescu, 40% din populaţia masculină de peste 50 de ani suferă de o afecţiune urologică. Peste 25% dintre bărbaţi suferă de adenom de prostată, iar procentul acestora creşte, pe măsura înaintării în vârstă. Potrivit datelor prezentate de Sinescu, aproximativ 18% din populaţia de peste 40 de ani suferă de incontinenţă urinară, afecţiunea fiind prezentă la 16% dintre femei.

"Incidenţa cancerului testicular este, în acest moment, de 36 de cazuri la suta de mii de bărbaţi, pe an. În 75% din cazuri, cancerul testicular este prezent la bărbaţi tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani. Rata de vindecare globală a acestui tip de cancer este de 96%, însă metodele de diagnosticare şi tratamentul sunt foarte scumpe", a explicat prof. dr. Radu Constantiniu, secretar general al Asociaţiei Române de Urologie.

Congresul Asociaţiei Române de Urologie ROMURO, platforma de dezbatere ştiinţifică a realizărilor obţinute în cercetarea şi practica urologică, are loc între 27 şi 20 mai, în Capitală. Ziua de vineri, 29 mai, va fi dedicată Şcolii Europene de Urologie şi va include prezentări de lucrări, conferinţe şi discuţii interactive cu participanţii la congres.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Urologie, evenimentul fiind marcat în cadrul congresului prin lansarea volumului "Istoria urologiei româneşti".

Mai multe articole despre:
urologie cupluri infertilitate cancer testicular