MENIU

Două persoane au murit, pe DN 7, după ce şoferul maşinii a încercat să evite câţiva mistreţi

Foto:mpinteractiv.ro

În autoturism se aflau cinci persoane, iar conducătorul auto a declarat poliţiştilor că, în timpul deplasării, în faţă i-au apărut mai mulţi mistreţi, iar, pentru a-i evita, a tras de volan, maşina izbindu-se de un copac pe marginea drumului.

Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit, sâmbătă dimineaţa, de un copac de pe marginea DN 7, în apropiere de localitatea arădeană Păuliş, şoferul afirmând că a încercat să evite nişte mistreţi care i-ar fi apărut în faţă.

În autoturism se aflau cinci persoane, iar conducătorul auto a declarat poliţiştilor că, în timpul deplasării, în faţă i-au apărut mai mulţi mistreţi, iar, pentru a-i evita, a tras de volan, maşina izbindu-se de un copac pe marginea drumului. În urma impactului, doi dintre pasagerii aflaţi pe bancheta din spate, o femeie şi un bărbat, au murit, iar şoferul şi alte două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

"Doi bărbaţi au fost răniţi uşor, sunt stabili hemodinamici, iar femeia care prezenta traumatisme abdominale a necesitat internarea“, a declarat Florentina Cartojan, medic în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Arad.

Şeful Poliţiei Rutiere Arad, comisar Adrian Lile, a spus că maşina în care se aflau cele cinci persoane se deplasa cu viteză. „Se pare că şoferului i-a apărut în faţă o turmă de animale, a pierdut controlul volanului şi, pentru că avea şi viteză, a izbit un pom de pe marginea drumului şi a ajuns în câmp. Se pare că pasagerii din spate nu purtau centuri de siguranţă şi asta a fost o altă cauză care a dus la consecinţe atât de grave“, a declarat comisar Adrian Lile.

Şoferul autoturismului ar putea fi cercetat pentru ucidere din culpă.
Mai multe articole despre:
accident morţi coliziune poliţie răniţi DN7 mistreţi