Două familii din comuna prahoveană Ceraşu au fost evacuate din cauza alunecărilor de teren
Două familii din satul Valea Lespezii - comuna prahoveană Ceraşu au fost evacuate din cauza alunecărilor de teren cauzate de ploile din ultimele zile, autorităţile din judeţ făcând demersurile necesare pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru livrarea unei case-container.
Totodată, potrivit acestuia, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor şi ai Inspectoratului în Construcţii vor merge marţi la faţa locului, pentru a identifica măsurile care trebuie luate şi pentru a evalua pagubele.
"Primele măsuri, stabilite luni seară, constau în trimiterea unui buldozer aparţinând Apelor Române, ce va lucra la regularizarea albiei râului Drajna, şi începerea unor intervenţii de refacere a podeţelor afectate, de întărire a malurilor şi de adâncire a talvegului", a mai spus Condrescu.
O casă din satul Valea Lespezii, afectată de o alunecare de teren, nu mai este locuită, cele două familii fiind evacuate şi cazate la rude. "Prefectul a întreprins în această dimineaţă (n.r. marţi) demersurile necesare pe lângă conducerea Ministerului Administratiei şi Internelor pentru livrarea unei case-container. Răspunsul primit de aici a fost unul pozitiv", a afirmat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova.
Aproape 100 de persoane din comuna Ceraşu sunt izolate, de duminică, din cauza alunecărilor de teren care au distrus zece punţi pietonale care se aflau peste râul Drajna.