Două explozii au avut loc în Jakarta, Indonezia. Poliţia a descoperit încă o bombă la hotelul Marriott
Încă o bombă a fost descoperită şi dezamorsată vineri dimineaţă într-o cameră din hotelul Marriott, unul dintre cele două hoteluri din Jakarta vizate de atentatele care s-au soldat cu moartea a cel puţin nouă persoane, a declarat un înalt oficial indonezian .
Bomba, dar şi alt material explozibil, a fost găsită în cursul unor căutări la etajele hotelului de lux, după atentatul produs într-o cafenea de la subsol, a declarat un consilier al Preşedinţiei indoneziene, Djali Yusuf.
"Poliţia antiteroristă a reuşit să dezamorseze dispozitivul", a precizat el.
Atentatul de la Marriott s-a soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor câteva zeci. Alte trei persoane şi-au pierdut viaţa în hotelul Ritz Carlton, aflat în apropiere, unde o bombă a explodat în restaurant.
Citeşte şi:Două explozii au avut loc la Jakarta, în Indonezia