Dosarul lui Puiu Popoviciu a primit iniţial NUP, dar a fost infirmat din cauza prejudiciului mare
Tot scandalul legat de arestarea şefului DGIPI şi a omului de afaceri Puiu Popoviciu n-ar fi existat dacă DNA nu ar fi cerut un raport de expertiză care să demonstreze că terenul cedat de Universitatea Agronomică valorează cu mult peste 2,24 de milioane de dolari. Acestea sunt concluziile unei note preliminare prin care DNA a cerut în iunie 2008 Parchetului General să-i cedeze dosarul Băneasa Investment.
Gigi Becali a fost cel care a pornit tăvălugul, pentru că Senatul Universităţii Ecologice îi refuzase o cerere de asociere similară cu cea făcută în interesul lui Puiu Popoviciu. Mai multe plângeri au fost depuse în intervalul februarie 2005 - iunie 2006 atât la parchetul judecătoriei sectorului 1, cât şi la DNA.
În primul caz, plângerea a fost plimbată doi ani şi pe la parchetul Capitalei până să fie preluată de parchetul general. Aici, la secţia de urmarire penală şi criminalistică - procurorii au luat la mână toate actele referitoare la asocierea uniersitatii cu firma privată şi, după alţi doi ani, au ajuns la concluzia că nu poate fi vorba despre vreo faptă penală.
Pentru asta i-au audiat nu doar pe Gigi Becali, ci şi pe Ioan Alecu şi pe Puiu Popoviciu, acuzaţi de abuz în serviciu. În iunie 2008 însă, la trei luni după decizia de neîncepe a urmăririi penale, la parchetul general a ajuns o cerere de preluare a anchetei, pentru că DNA făcuse între timp o expertiză tehnică în urma căreia se stabilea că din cauza prejudiciului de peste un milion de euro, nimeni altineva nu poate anchtea acest caz.