MENIU

Dosarul în care Teia Sponte cere ridicarea sechestrului din dosarul "Valiza" va fi mutat la Cluj

Foto: NewsIn

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca procesul în care vicepreşedintele clubului Steaua, Teia Sponte, cere magistraţilor să ridice sechestru de pe valiza cu 1,7 milioane de euro să fie judecat de Curtea de Apel Cluj.

Decizia vine după ce procurorii au cerut, vineri, ca acţiunea să se judece împreună cu dosarul principal aflat la Cluj.

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 2 decembrie 2008, să trimită la Curtea de Apel Bucureşti dosarul în care Teia Sponte cere DNA să ridice sechestrul de pe valiza cu 1,7 milioane euro, după ce reprezentantul Ministerului Public a ridicat excepţia necompetenţei materiale.

Patronul Stelei a venit pe 18 noiembrie 2008 la procesul în care solicită ridicarea sechestrului de pe valiza luată la Cluj, pentru a le cere magistraţilor să îi înapoieze banii.

Înainte de sosirea lui Gigi Becali şi a lui Teia Sponte la Tribunal, avocatul acestora, Cătălin Dancu, a spus că, potrivit legii, banii pe care s-a pus sechestru sunt ţinuţi într-o bancă, iar în momentul în care vor fi înapoiaţi, trebuie să se restituie împreună cu dobânda aferentă.

DNA a anunţat, în data de 9 mai 2008, că a început urmărirea penală împotriva lui Gigi Becali pentru dare de mită şi a lui Anton Doboş pentru complicitate la luare de mită, alte două persoane fiind anchetate pentru complicitate la dare şi luare de mită. Cele două persoane sunt Teia Sponte, persoană din anturajul lui Becali - în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la dare de mită - şi Traian Bendorfean, cunoştinţă a lui Doboş, cercetat pentru complicitate la luare de mită.

În perioada 5-7 mai 2008, Becali a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane euro lui Anton Doboş, preşedintele clubului Universitatea Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca, în ultima etapă a campionatului de fotbal al României 2007-2008, din data de 7 mai 2008, clubul universitar să îşi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR Cluj, contracandidata echipei FC Steaua Bucureşti la câştigarea titlului de campioană. În aceste activităţi a fost angrenat şi Traian Bendorfean, informa, în luna mai 2008, DNA.
Mai multe articole despre:
Cluj Gigi Becali valiză Teia Sponte