MENIU

Dosarele lui Năstase intră miercurea viitoare în plenul Camerei Deputaţilor

Foto: wordpress.com
A. Năstase: PD-Ltrebuia să dea o ordonanţă în care să spună: Năstase trebuie pedepsit pentru că a fost un prim ministru foarte bun

Dosarele lui Adrian Năstase intră săptămâna viitoare în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Şi nu oricum, ci cu reguli schimbate în privinţa votului. Deputaţii au făcut modificări ale regulamentului, astfel încât un fost ministru-parlamentar să poată fi adus în faţa procurorilor mai uşor decât până acum.

Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a propus ca cererea deurmărire penală a aleşilor să fie făcută cu votul majorităţiipersoanelor prezente în sală şi nu cu două treimi, aşa cum era pânăacum. Propunerea va fi discutată în şedinţa de Plen de luni, urmând camarţi să se dea votul final.

De asemenea, dosarele lui Adrian Năstase -Zambaccian 2 şi Mătuşa Tamara - vor intra miercurea viitoare în plenul Camerei Deputaţilor. Dacă, până în prezent, Năstase putea fi trimis în judecată cu 223 de voturi, acum numărul voturilor ar putea fi redus la 84.

Liderii grupurilor parlamentare din CameraDeputaţilor au stabilit că cererea procurorului general Laura CodruţaKovesi va fi dezbătută tot miercurea viitoare.