MENIU

Dosarele celor care şi-au luat permisele în Argeş vor fi verificate

Foto: RTV

De astăzi, dosarele şoferilor suspectaţi că şi-ar fi obţinut ilegal permisul de conducere la Piteşti vor fi verificate. Direcţia Regim Permise de Conducere a stabilit modul în care va controla legalitatea acestor permise.

Pe de altă parte, prefectul de Argeş, Marcel Proca, susţine că nu le poate cere posesorilor de permise să predea carnetele din două motive: nu a primit o listă oficială din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu numele celor incriminaţi şi nici o înştiinţare oficială din partea ministerului de Interne, forul superior al instituţiei pe care o conduce. În plus, susţine Proca, cei care au obiţnut permisul înainte de noiembrie 2008 ar trebui să fie citaţi de IGPR, întrucât această instituţie este cea emitentă.

"Prima condiţie ar fi să avem listele acestea puse la dispoziţie de o manieră oficială de că tre DNA, apoi ministerul nostru să ne dea dispoziţie: Voi sunteţi cei care trebuie să intentaţi acţiune civilă. În momentul respectiv, prefectura va intenta acţiune civilă, având ca subiect permisele incluse în lista dată de DNA, şi aşteptăm confirmarea de către justiţie", a declarat Marcel Proca.

Guvernul a aprobat, la 20 februarie, prin ordonanţă de urgenţă, ca permisele auto în cazul cărora există sesizări în instanţe, cu indicii temeinice, că ar fi fost obţinute prin acte de corupţie, să fie retrase, măsura urmând să fie aplicată şi pentru cele 3.500 de permise obţinute fraudulos la Piteşti.